Aşteptăm propunerile locuitorilor din cartier pentru îmbunătăţirea diverselor aspecte

joi, 25 februarie 2010

Hartă CCC Circumvalaţiunii

Harta străzilor aparţinătoare Consiliului Consultativ de Cartier Circumvalaţiunii-Torontal-Cetăţii, "decupată" din harta detaliată a străzilor Timişoarei, pe care o puteţi vizualiza în întregime pe pagina Primăriei: http://www.primariatm.ro/uploads/files/consilii_cartier/Harta_actualizata.pdf.

duminică, 21 februarie 2010

Răspunsuri primite din partea Primăriei

Proces verbal CCC Circumvalaţiunii - subiectele şedinţei din 21.01.10, cu răspunsurile primite din partea Primăriei

În data de 21.10.2010, Consiliul Consultativ de Cartier s-a reunit cu reprezentanţi ai Primăriei şi ai Poliţiei, pentru a discuta problemele curente care necesită rezolvare.
Procesul verbal a fost transmis Primăriei, iar în fişierele de mai jos puteţi citi răspunsurile primite:




joi, 18 februarie 2010

Alianţă pentru siguranţă

Informaţii comunicate de către IJPT în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii CCC din data de 16.02.10 (vezi postarea precedentă)

Vă prezentăm acest document în format .jpg (3 pagini):









miercuri, 17 februarie 2010

Prevenţia bună trece primejdia rea

Concluziile întâlnirii de ieri (16.02.10) dintre reprezentanţii Poliţiei Municipale Timişoara, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, ai companiei de asigurări Allianz-Ţiriac şi ai Primăriei pe de o parte, şi reprezentanţii Consiliilor Consultative de Cartier din Timişoara pe de altă parte

După prezentarea pe scurt a situaţiei infracţiunilor comise pe raza judeţului Timiş şi a municipiului Timişoara anul trecut (în scădere semnificativă faţă de 2008), s-a trecut la subiectul principal, şi anume furturile de/din autoturisme şi din locuinţe.

Discuţia s-a axat pe măsurile preventive pe care fiecare dintre noi le poate lua pentru a nu crea ocazii de producere a infracţiunilor. Câteva exemple fundamentale şi caracteristice mediului urban sunt:
- montarea interfoanelor şi admiterea în bloc doar a persoanelor cunoscute,
- montarea uşilor metalice la intrarea în locuinţe,
- închiderea completă a ferestrelor, când lipsim de acasă (chiar dacă sunt din termopan),
- nelăsarea în maşină a obiectelor care pot atrage atenţia infractorilor (genţi, telefoane, radio-casetofoane, detectoare de radar, etc.),
- securizarea bicicletelor, etc.
- anunţarea organelor de poliţie atunci când observăm că se întâmplă lucruri suspecte în zonă.

CCC-urile vor avea de acum încolo un rol esenţial în sensibilizarea cetăţenilor faţă de importanţa prevenţiei, deoarece se află în contact direct cu aceştia, iar şedinţele periodice de cartier constituie o bună ocazie pentru comunicarea acestor informaţii.

Prin aceste demersuri se urmăreşte nu doar sporirea siguranţei cetăţenilor Timişoarei, ci şi îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţean şi organele de poliţie, clarificarea situaţiilor în care putem apela la acestea şi limita în care acestea pot interveni.
Şi pentru a nu lăsa fraza de mai sus într-o lumină ambiguă, iată un exemplu: dacă ne lăsăm bicicleta într-un loc public, fără să o legăm cu lanţ de un stâlp/suport/etc., iar la revenire constatăm că a dispărut, nu este o situaţie care intră în competenţa poliţiei, având în vedere că nu am luat nici cea mai banală măsură de a ne proteja proprietatea privată.

Iată pliantele care vă pot oferi mai multe informaţii:


marți, 16 februarie 2010

Se poate şi mai bine!

Articol preluat din Monitorul Primariei, nr.87 / feb.2010

Orizontul ferestrei mele este conturat de blocuri. Beton, cât văd cu ochii. Mi-a luat şase ani să îmi dau seama că bucata neîngrijită de pământ din faţa blocului este de fapt grădina noastră. A durat două săptămâni să o curăţăm împreună cu vecinii. Am completat şi gardul viu. Aşteptăm acum primăvara, şi primele fire verzi de iarbă. Îmi place mult cartierul în care locuiesc, dar ştiu că pot contribui la îmbunătăţirea lui. Poate fi mai curat, mai verde, mai îngrijit. Iar noi, ca locuitori ai săi, putem redobândi sentimentul de comunitate.

Ştiam de câţiva ani de existenţa Consiliilor Consultative de Cartier (CCC) ale Timişoarei. L-am contactat pe preşedintele CCC pentru zona Cir­cumvalaţiunii-Dacia-Torontalului, dl. Ioan Sîntea. Recent am asistat la şedinţa CCC şi am văzut că sunt mulţi cetăţeni, şi mai tineri şi mai vârstnici, care se străduiesc să îşi rezolve problemele colective. Majoritatea străzilor se confruntă cu problema parcării (poate chiar toate); altele cu gunoaiele care se adună din nou şi din nou în rampe clandestine, sub ferestrele blocurilor; alte străzi se confruntă cu zgomotul produs de diverse locaţii; alţi cetăţeni se plâng de haitele de câini vagabonzi ori de persoanele fără domiciliu; nu în ultimul rând, este un sentiment general că se doreşte îmbunătăţirea florei cartierului. Consiliul nostru Consultativ de Cartier are deja un bogat portofoliu de realizări: trotuare refăcute, parcuri reamenajate, numeroase probleme rezolvate. CCC-urile au o mare capacitate mediatoare, deoarece în loc să transmită Primăriei problema unei singure persoane, ele transmit problema comună a sute de locuitori, astfel că problema respectivă dobândeşte şanse mult mai mari de remediere promptă. I-am cunoscut şi pe reprezentanţii celorlalte CCC-uri. Unele cartiere au rea­lizat un adevărat salt calitativ, într-un timp foarte scurt. Cartierul nostru are nevoie de noi, de locuitorii săi de toate vârstele, de optimismul şi contribuţia noastră. Aşteptăm să ne contactaţi prin www.primariatm.ro (secţiunea dedicată CCC-urilor) sau http://ccc-circumvalatiunii.blogspot.com.
Veress Viktoria
Alte articole din Monitorul Primariei, nr.87 / feb.2010:

Acţiune în cartierul Circumvalaţiunii

Articol preluat din Monitorul Primariei nr.87 / feb.2010

Pe raza Secţiei 2 Poliţie Comunitară a fost organizată o acţiune în cadrul căreia, prin relaţionarea cu cetăţenii, s-a urmărit cunoaşterea şi soluţionarea problemelor cu care aceştia se confruntă. S-a luat legătura cu preşedintele Consiliului Consultativ de Cartier care le-a adus la cunoştinţă poliţiştilor comunitari modul şi condiţiile de depozitare pe domeniul public al materialelor de construcţie, oprirea şi staţionarea autovehiculelor, încălcarea normelor privind accesul şi circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe raza cartierului.
Au fost executate 20 controale şi supravegheri operative în zona loca­ţiilor cunoscute, unde persoanele fizice abandonează ambalaje, resturi alimentare şi nealimentare formându-se rampe clandestine de gunoi.

S-au constatat şi aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 500 lei, după cum urmează: 2 sancţiuni în valoare de 200 lei la HCL 334/02 privind nerespectarea regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţelor; 1 sancţiune în valoare de 50 lei la Legea 24/07 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane; 1 sancţiune în valoare de 250 lei la HCL 371/07 modificată cu HCL 206/09.
Spre exemplu, F. Gheorghe, din com. Checea, jud. Timiş, a aruncat pe spaţiul de la intersecţia str. Teiului cu Libelulei o pungă din plastic cu resturi alimentare, faţă de el s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 24/2007, cu amendă în valoare de 50 lei.

Alte articole din Monitorul Primariei, nr.87 / feb.2010:
http://www.primariatm.ro/monitorul/index.php

joi, 11 februarie 2010

Dezbatere publică: siguranţa cetăţeanului

Comunicat din partea Primăriei, 11.02.2010

Reprezentanţii consiliilor consultative de cartier sunt invitaţi marţi, 16 februarie, de la ora 14, la sediul Poliţiei Timiş de pe bd. Take Ionescu, la o dezbatere publică asupra siguranţei cetăţeanului. Invitaţia a fost lansată de dl. comisar-şef Tiberiu Pistrui, din cadrul Compartimentului Prevenire al Poliţiei Timiş.
Tema principală a discuţiilor va fi prevenirea furturilor din locuinţe şi de/din autoturisme.
Dezbaterea se desfăşoară în cadrul unei campanii desfăşurate la nivel naţional de către Poliţia Romană.

vineri, 5 februarie 2010

Despre CCC Circumvalaţiunii

Data constituirii: 03.03.2004
Revenim în cel mai scurt timp cu informaţii.
Vă mulţumim pentru înţelegere!


Util:
Urgenţe: 112
Poliţia Comunitară Secţia 2: 0256 471 473/9
Call Center Primărie: 0256 969
Retim: 0256 499 490, 0256 499 537