Aşteptăm propunerile locuitorilor din cartier pentru îmbunătăţirea diverselor aspecte

duminică, 30 mai 2010

Fără apă caldă 31 mai - 4 iunie

Preluare de pe www.colterm.ro, 26 mai 2010

Revizia Tehnică Etapa II
În vederea executării reviziilor tehnice anuale -etapa a II-a- SC COLTERM SA anunţă că va întrerupe furnizarea apei calde de consum, în perioada 31 mai-04 iunie 2010, la punctele termice din nordul municipiului Timisoara.
Vor fi afectati consumatorii care domiciliază în următoarele cartiere:
Centru, Medicinei, Detunata, Tipografilor, Popa Şapcă, Calea Lugojului, Simion Bărnuţiu, Dorobanţilor, Circumvalaţiunii, Balta Verde, Mircea cel Batrân, Popa Laurenţiu, Bucovina, Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Lipovei; Ion Ionescu de la Brad.

miercuri, 26 mai 2010

Zeci de baloane cu aer cald au sosit in Timiş

Preluare de pe tion.ro, 25.05.2010

Membrii echipajelor care vor participa la concursul de baloane cu aer cald "Cupa Carpatia", ce este programat să aibă loc între 27 şi 30 mai, în Timiş, au sosit marţi la Aeroportul Cioca, situat pe Calea Torontalului.

Cele 23 de echipaje din Ungaria, Austria, România şi Serbia, care şi-au anunţat prezenţa la acest concurs vor demonstra abilităţile lor de a conduce un balon cu aer cald în zilele de joi până duminică după următorul program:
- joi, 27 mai, decolare de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00) şi în ultimele 3 ore înainte de apus (începând cu aproximativ orele 18.00);
- vineri, 28 mai, decolare de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00) şi în ultimele 3 ore înainte de apus (începând cu aproximativ orele 18.00);
- sâmbătă, 29 mai, decolare de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00) şi de pe stadionul din Sânnicolau Mare în ultimele 3 ore înainte de apus (începând cu aproximativ orele 18.00)
- duminică, 30 mai, decolare de pe Aerodromul Cioca, în primele 3 ore după răsăritul soarelui (începând cu aproximativ ora 6.00).

Expo Antichităţi, Iulius Mall, 29-30 mai

sâmbătă, 22 mai 2010

Baloane şi avioane pe cerul Timişoarei - 25-30 mai, Aeroportul Cioca

Preluare din Agenda, 21.05.2010

Zilele Euroregiunii Dunăre – Criş – Mureş – Tisa vor fi sărbătorite cu baloane cu aer cald, cu competiţii sportive şi cu graniţe deschise. Ca în fiecare an, Consiliul Judeţean Timiş organizează la sfârşitul lunii mai tradiţionala manifestare intitulată „Zilele Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa”.

Astfel, în perioada 25-30 mai, la Aeroportul Cioca va fi dat startul unui concurs de baloane cu aer cald - „Cupa Carpatia” - la care se aşteaptă participarea a 23 de echipaje din mai multe ţări din Bazinul Carpatic (Ungaria, România, Serbia şi Austria).
Sunt planificate zboruri ale baloanelor în zona oraşelor Timişoara şi Sânnicolau Mare, până la înălţimea de 1300 metri, în primele 3 ore după răsăritul soarelui şi în ultimele 3 ore înainte de apus. [...]
Cel din urmă eveniment, din punct de vedere cronologic, al Zilelor Euroregiunii, este mitingul aviatic, care se va desfăşura în 12 iunie la Aeroportul Cioca şi care a ajuns la cea de-a IV-a ediţie. La miting participă lotul naţional de paraşutişti şi acrobaţii aeriene, o escadrilă de elicoptere militare, precum şi o escadrilă de baloane.

joi, 20 mai 2010

Galeria Călina & Ileana Pintilie curator

Vă invită la deschiderea expoziţiei "În miezul lucrurilor"
25 mai - 30 iunie

marţi 25 mai la ora 18
Halele Timco, str. Circumvalaţiunii 8-12

Daniel Brici
Gheorghe Fikl
Andreea Foanene
Cosmin Haiaş
Róbert Köteles
Liliana Mercioiu Popa
Sorin Neamţu
Laurian Popa
Andrei Rosetti
Sorin Scurtulescu
Cristian Sida
Alina-Ondine Slimovschi
Réka Ugron
Mihai Zgondoiu

O expoziţie de pictură contemporană care iese din spaţiile convenţionale în atenţia publicului
Apariţia unei generaţii de tineri pictori în Timişoara, diversitatea şi dinamica excepţională a creaţiei lor, imprimând o energie nouă oraşului şi chiar regiunii, au determinat realizarea acestei prime scanări şi aceste prime selecţii - o variantă din mai multe posibile - a expoziţiei actuale.

Vă invităm să faceţi o incursiune în arta contemporană, de luni până vineri între orele între orele 11-19 şi sâmbătă 11-16.

joi, 13 mai 2010

Zilele cartierului Iosefin, 15-16 mai

La sfârşitul acestei săptămâni are loc a 5-a ediţie a Zilelor cartierului Iosefin, în organizarea consiliului consultativ de cartier Iosefin-Dâmboviţa şi a Casei de Cultură a Municipiului, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Timişoara.

Programul manifestărilor poate fi consultat în detaliu pe site-ul Primăriei.
Printre evenimentele desfăşurate cu acest prilej se numără:
- spectacol de teatru pentru copii;
- vernisaj cu expoziţie de hărţi vechi ale cartierului;
- inagurarea mini-infopunctelor din cadrul proiectului "Comunicăm, socializăm, reuşim!";
- expoziţie de desene a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 27;
- demonstraţie de arte marţiale
- campionat de fotbal între şcolile generale din cartier
- spectacol folcloric cu Ansamblul "Timişul";
- expoziţie de produse culinare la Casa de Cultură - Sala Lira;
- concert al fanfarei Timişoara Big Band.
Încheierea Zilelor cartierului Iosefin va fi marcată de o retragere cu torţe şi tramvai de epoca, pe traseul Piaţa Al. Mocioni - Piaţa Maria.